Cursul Manager in domeniul sigurantei alimentare este autorizat de CAFFPA - Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesionala a Adultilor - pentru ocupatia MANAGER IN DOMENIUL SIGURANTEI ALIMENTARE, cod COR 325715 (vezi autorizatia). Conform ORDIN MMPS nr. 1.149 din 16 iulie 2020 cursurile autorizate de formare profesionala a adultilor se pot organiza atat on-line cat si la sala.
Grup tinta:
Cursul Manager in domeniul sigurantei alimentare este destinat persoanelor ce activeaza in domeniul alimentar, in cadrul departamentului HACCP sau celor responsabile cu siguranta alimentara, din cadrul unitatii.
Acest curs este necesar daca doriti sa implementati referentialul ISO 22000:2019, intrucat va pregateste, atat din punct de vedere teoretic, dar mai ales practic, in vederea cerintelor si normelor impuse prin acesta. Astfel, la sfarsitul cursului Manager in domeniul sigurantei alimentare veti putea aplica in cadrul organizatiei din care faceti parte, toate cunostintele acumulate, facand astfel, primul pas in vederea certificarii ISO 22000:2019.
Implementarea si certificarea unui sistem de management al sigurantei alimentare nu va poate aduce decat beneficii, intrucat veti putea garanta calitatea ridicata a produselor dumneavostra.
Obiective:
Cursul isi propune sa aduca informatii utile cu privire la:
- Politici pentru siguranta alimentului
- Competenta, instruirea, constientizarea personalului
- Planificarea activitatilor
- Controlul realizarii produselor
- Sistemul de management: verificare, validare, imbunatatire
Tematica:
- Notiuni generale privind calitatea produselor alimentare si managementul calitatii;
- Sistemul HACCP: istoric,evolutie,definitie,principii,implementare sistem;
- Referinte normative si legislative aplicabile in indutria alimentara;
- Sistemul de igiena al unei organizatii din industria alimentara;
- Analiza HACCP:definire pericol,risc,metode de lucru ce stau la baza identificarii punctelor critice de control;
- Intocmire plan HACCP;
- Sistem de trasabilitate;
- Prezentarea cerintelor standardului ISO 22000;
- Relatia dintre ISO 9001 si ISO 22000.
Agenda cursului:
Ziua 1
CONCEPTUL DE SIGURANTA A ALIMENTULUI
- Ce este siguranta alimentului?
- Legislatia aplicabila organizatiilor din lantul alimentar;
- Standarde internationale care reglementeaza functionarea sistemelor de management al sigurantei alimentului;
- Ce este HACCP ?
- Termeni si definitii specifici sigurantei alimentului;
- Metoda HACCP – baza sistemului de management al sigurantei alimentului;
- HACCP in igiena alimentului – de la controlul calitatii alimentului la sistemul de management al sigurantei alimentului;
- Cele 7 principii ale metodei HACCP.
CUNOSTINTE DE BAZA PENTRU APLICAREA METODEI HACCP
- Pericolele microbiologice;
- Pericolele chimice;
- Pericolele fizice;
- Eliminarea / limitarea pericolelor;
- Rolul tehnologiilor din domeniul alimentelor in cresterea sigurantei acestora;
- Rolul igienei in controlul pericolelor. Curatenia si dezinfectia
- Sistemul de igiena a alimentului in industria alimentara;
- Cerinte pentru infrastructura;
- Bune practici de igiena ale personalului
Ziua 2
PROIECTAREA SI IMPLEMENTAREA SISTEMUL DE SIGURANTA AL ALIMENTULUI CONFORM CERINTELOR ISO 22000 SI PRINCIPIILOR SI METODEI HACCP
- Documentatia sistemului de management al sigurantei alimentului;
- Controlul documentelor si controlul inregistrarilor;
- Responsabilitatea managementului si angajamentul managementului;
- Definirea politicii si obiectivelor referitoare la siguranta alimentului;
- Responsabilitate si autoritate;
- Comunicare interna si externa;
- Analiza efectuata de management;
- Managementul resurselor;
- Planificarea realizarii de produse sigure;
- Programe preliminare (PRP);
- Constituirea si organizarea echipei de siguranta a alimentului;
- Descrierea produsului si identificarea utilizarii intentionate;
- Elaborarea diagramei de flux si verificarea pe teren;
- Identificarea pericolelor si stabilirea nivelurilor acceptabile;
- Evaluarea pericolelor;
- Selectarea si evaluarea masurilor de control.
Ziua 3
PROIECTAREA SI IMPLEMENTAREA SISTEMUL DE SIGURANTA AL ALIMENTULUI CONFORM CERINTELOR ISO 22000 SI PRINCIPIILOR SI METODEI HACCP
- Determinarea punctelor critice de control (PCC) si a limitelor critice si stabilirea planului HACCP;
- Stabilirea limitelor critice pentru PCC;
- Stabilirea sistemului de monitorizare pentru PCC;
- Actiuni in cazul in care se depasesc limitele critice in PCC;
- Stabilirea planificarii HACCP si a programelor preliminare operationale (PRPo);
- Planificarea verificarii;
- Sistem de trasabilitate;
- Controlul neconformitatii si corectii si actiuni corective;
- Tratarea produselor potential nesigure, retrageri.
Ziua 4
VALIDAREA, VERIFICAREA SI IMBUNATATIREA CONTINUA A SISTEMUL DE SIGURANTA AL ALIMENTULUI
- Validarea combinatiilor de masuri de control;
- Echipamentele de masurare si monitorizare;
- Auditul intern;
- Evaluarea rezultatelor verificarilor individuale;
- Analiza rezultatelor activitatii de verificare;
- Imbunatatire continua;
- Actualizarea sistemului de management al sigurantei alimentului.
TEHNICI SI INSTRUMENTE UTILIZATE IN IMBUNATATIREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SIGURANTEI ALIMENTULUI
- Histograma;
- Diagrama cauza – efect;
- Diagrama Pareto;
- Graficul (diagrama) de control;
- Stratificarea datelor;
- Brainstorming;
- Analiza SWOT.
Competente dobandite:
- Comunicarea privind siguranta alimentului
- Stabilirea politicii referitoare la siguranta alimentului
- Instruirea personalului implicat in siguranta alimentului
- Planificarea activitatilor necesare realizarii de produse sigure
- Tratarea neconformitatilor si produselor potential nesigure
- Validarea sistemului de management al sigurantei alimentelor
- Verificarea sistemului de management al sigurantei alimentelor
- Imbunatatirea sistemului de management al sigurantei alimentelor
Structura cursului:
Cursurile de zi si de weekend se desfasoara pe parcursul a 8 ore/zi.
Perioada: Puteti urma cursul Manager in domeniul sigurantei alimentare HACCP si ISO 22000:2019 on-line in una din urmatoarele sesiuni:
Sesiunea 1: 27, 28, 29 si 30 iunie 2022, in intervalul 9.30 - 17.30
Sesiunea 2: 25, 26, 27 si 28 iulie 2022, in intervalul 9.30 - 17.30
Sesiunea 3: 29, 30, 31 august si 01 septembrie 2022, in intervalul 9.30 - 17.30
La aceste zile se vor adauga 7 zile pentru dezvoltarea proiectului, in vederea sustinerii examenului de absolvire. Proiectul se va dezvolta individual de catre participanti, sub coordonarea lectorului. Lectorul va fi la dispozitia cursantilor atat prin intermediul consultatiilor la sala conform unui program stabilit, cat si prin consultatii individuale, prin internet / e-mail, telefon etc.
Examenele de absolvire se vor desfasura online conform procedurilor CAFFPA - Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesionala a Adultilor.
Pret curs on-line: 700 LEI/persoana (scutit de TVA).
Pret curs la sala: 870 LEI/persoana (scutit de TVA).
Taxa de examinare: 70 LEI (nu se aplica TVA) – numai pentru persoanele care doresc si intrunesc conditiile pentru examinare in vederea obtinerii certificatului de absolvire pentru ocupatia Manager in domeniul sigurantei alimentare (cod COR 325715) recunoscut de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si Ministerul Educatiei Nationale.
Daca doriti un curs dedicat, la sediul companiei dvs. sau intr-o alta locatie, va rugam sa ne contactati.
Conditii de participare:
Pentru a putea sustine examenul de absolvire in vederea obtinerii certificatului autorizat, este necesara absolvirea studiilor superioare (cu diploma de licenta sau adeverinta). In caz contrar, se poate urma cursul, insa se va primi o diploma de participare din partea Top Quality Management.
Inscrierea la cursurile de formare se face, in limita locurilor disponibile, prin transmiterea Formularului de inscriere (Click aici pentru a descarca) la adresa: office@cursuriautorizate.ro In cel mai scurt timp de la primirea cererii de inscriere la curs, veti fi contactat de un reprezentant al Top Quality Management.
Cursul Managementul sigurantei alimentare HACCP si ISO 22000 este autorizat de CAFFPA - Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesionala a Adultilor pentru ocupatia Manager in domeniul sigurantei alimentare, cod COR 325715, iar certificatul eliberat este recunoscut de catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si Ministerul Educatiei Nationale.
Programul de formare se finalizeaza cu un examen de absolvire organizat in conformitate cu Metodologia certificarii formarii profesionale a adultilor.
Pentru cursurile OPEN o grupa se constituie cu minimum 10 cursanti.
In functie de completarea grupelor, TOP QUALITY MANAGEMENT isi rezerva dreptul de modificare a datei de incepere a cursurilor.